Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Să vorbim vorbe! Subiectul „regionalizare” iar a luat-o pe arătură Recomandat

Să vorbim vorbe! Subiectul „regionalizare” iar a luat-o pe arătură

Pe cât sună de pompos, pe atât discuţiile legate de regionalizare au prins acel gust siropos, uşor acrişor, la Conferinţa judeţeană „Dialogul social regional, factor de stabilitate şi coeziune socială în contextul regionalizării României”, care s-a desfăşurat, astăzi, în sala mare a Consiliului Judeţean Teleorman, în prezenţa prefectului Zorinel Niculcea, preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Gâdea, preşedintelui CSN Meridian, Ion Popescu, a secretarilor de stat Daniel Botănoiu şi Alexandru Năstase.

După ce discursul ţinut în deschiderea conferinţei, de către preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, a fost apreciat de preşedintele CSN Meridian, Ion Popescu, care nu s-a sfiit să-l laude pentru modul cum a s-a pregătit, deşi mesajul părea tras la indigo după cel al vicepremierului Liviu Dragnea, discuţia a alunecat spre agricultură şi defunctele şcoli de meserii cu profil agricol, în vreme ce subiectul regionalizare a fost dat la o parte, ca şi când nici nu conta.

Potrivit preşedintelui Gâdea, regionalizarea vine la pachet cu descentralizarea, urmând ca o parte din atribuţiile Consiliului Judeţean să fie trecute în curtea consiliilor locale, potrivit nivelelor de competenţe ale acestora. Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean ar urma să se descarce de anumite funcţii şi atribuţii în cârca consiliilor locale, ale căror scheme de personal vor deveni, astfel, mai stufoase, ceea ce nu va rezolva nimic din diminuarea aparatului bugetar.

Vestea bună este aceea că vor fi iertaţi de descentralizare poliţia, armata, serviciile secrete, şi toate acele instituţii care vizează siguranţa statului. Vestea rea este că invocatul model francez al regionalizării, spre care politicienii tind să-l copieze până-n virgule, pentru a-l aplica în România, nu vizează descentralizarea, ci tocmai centralizarea, de care ne tot chinuim să scăpăm fără a găsi şi soluţiile pentru a avea propriul nostru model de regionalizare, nu unul copiat şi infezabil.

Cum actualul Guvern nu duce lipsă de teleormăneni în componenţa sa, începând cu vicepremierul Dragnea, continuând cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi terminând cu câţiva secretarii de stat, ar trebui ca judeţul să fie unul înfloritor din punct de vedere economic. Lucrurile, însă, sunt exact pe dos, în ciuda îndelungilor aşteptări ale teleormănenilor care încă mai speră ca cineva să scoată judeţul din meandrele sărăciei.

Astfel, un alt teleormănean care şi-a făcut apariţia la această conferinţă a fost secretarul de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dumitru Daniel Botănoiu, marjând pe ideea de implementare a unor strategii coerente şi viabile. Pe de altă parte, acesta n-a ratat ocazia să înţepe uşor, spunând că nu vede o apetenţă crescută a agricultorilor pentru a putea fi susţinuţi financiar de către stat.

Secretarul de stat teleormănean a fost mult mai incisiv, însă, atunci când a afirmat: „Am preferat să construim piscine şi telegondole, în loc să refacem sistemul de irigaţii”. Nimic mai pertinent, dar care nu ţine loc de soluţii.

Uşor-uşor, subiectul regionalizare s-a pierdut pe drum, fiind trecut în umbră de lacunele existente din învăţământul cu profil agricol, unde şcolile de meserii au devenit un fel de fantome ale sistemului educaţional pentru care soluţiile rămân mereu la stadiul de vorbe. Însăşi această conferinţă cu denumire cât un pomelnic, s-a dovedit a fi o reuniune a conducătorilor de instituţii şi câţiva lideri de sindicat, unde s-au vorbit vorbe despre care nimeni nu va ţine cont, într-un final, indiferent cum va arăta regionalizarea României pentru care singura miză este atragerea mai rapidă a fondurilor europene, nu neapărat şi ridicarea standardului de viaţă al românului.

înapoi la partea de sus