Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Transparenţă opacă. Sfidare pe bani publici

Transparenţă opacă. Sfidare pe bani publici

Transparenţa în unele instituţii publice din judeţ a atins o cotă ridicată de… opacitate. Reprezentanţii lor caută tot felul de subterfugii pentru a se evita publicarea de informaţii de interes public despre fonduri, decizii şi beneficii.

Noţiunea de transparenţă pare mult prea abstractă atât pentru mai toate instituţiile din Teleorman dar şi pentru sereleurile care folosesc bani publici şi, de multe ori, în încercarea de a ne informa cât mai corect cititorii ne lovim de un refuz total din partea acestora, mascat sub o motivaţie pretenţioasă. Cel mai recente răspunsuri de acest gen le-am primit de la Inspecţia Muncii şi de la Eco Sud SRL.
Considerăm că asemenea practici sunt intolerabile într-o ţară cu pretenţii de stat european şi apreciem că este de datoria noastră să aducem la cunoştinţa opiniei publice toate aceste cazuri, în speranţa că cei care se fac responsabili să fie traşi la răspundere de autorităţile cu competenţe în domeniu (de exemplu, prefectul judeţului şi preşedintele consiliului judeţean.)

30 de zile pentru două  întrebări

Inspecţia Muncii aparţine de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi funcţionează pe bani publici. În al doilea caz, deşi este vorba despre un serele, este vorba, de fapt, despre o firmă care utilizează bani publici pentru că este administratorul depozitului ecologic de la Mavrodin care este în proprietatea judeţului.
De la cele două entităţi am cerut informaţii simple care nu necesitau scoaterea unor documente din arhivă. Erau lucruri care se puteau comunica şi prin telefon, fără vreo altă tevatură. Totuşi, în loc de informaţiile solicitate ne-am ales, în prima situaţie cu o amânare de 30 de zile, iar în cea de-a doua, cu un refuz pe motiv de clauză de confidenţialitate.

Mai precis, am solicitat Inspecţiei Muncii să ne răspundă la două întrebări:
- Care este cel mai mare venit salarial, net sau brut, din judeţul Teleorman?

- În care sector (bugetar sau privat) se acordă respectivul salariu?
Răspunsul primit naşte toate comentariile din lume referitor la transparenţă şi la respectarea principiilor de corectă informare a publicului plătitor de taxe şi impozite. Mai precis, inspectorul general de stat, Ciprian Georgian Dragomir ne-a comunicat după vreo săptămână că ne răspunde în 30 de zile, termenul maxim stabilit de lege. Amânarea este „datorită complexităţii lucrării şi volumului mare de lucrări existente”!

Clauzele, să le bată vina!

“Având în vedere clauza de confidenţialitate din Contractul de concesiune de servicii privind  „Administrarea Depozitului Central de la Mavrodin pentru sortarea, compostarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor municipale solide în Judeţul Teleorman nr. 56/7 martie 2013 CJT, respectiv nr. 421/7 martie 2013 S.C. Eco Sud S.R.L., vom analiza solicitarea dumneavoastra si va vom raspunde in scris”, aşa a sunat răspunsul Eco Sud SRL, firmă care utilizează fonduri publice, la solicitarea noastră de a ne da câteva informaţii legate de administraţiile locale care au început să ducă gunoiul menajer la depozitul ecologic. Asta, după ce, la prima discuţie, ni s-a cerut să transmitem o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. După vreo două săptămâni, doamna cu care am purtat corespondenţa ne-a direcţionat spre Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Managementul Deşeurilor Teleorman”. Adică ne-a pasat.

înapoi la partea de sus