Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

De ce ne place să vorbim degeaba!?

Orice fiinţă umană dezvoltă, odată cu trecerea anilor, un vocabular. Pentru unii, acesta este format din mai multe cuvinte, iar pentru alţii, în loc de capitole, subcapitole, secţiuni, titluri, fiecare dintre aceste categorii conţinând cuvinte pornind de la prima literă a alfabetului şi până la ultima, sunt tipărite câteva vorbe (putem să spunem şi aşa cuvintelor), pe care le utilizează în mai multe discuţii. Românii sunt o naţie de oameni comunicativi, indiferent în ce zonă de pe acest mapamond merg, găsind o modalitate prin care să comunice cu alţi indivizi, chiar şi în cazul în care nu transmit nimic.

Există mai multe categorii de vorbăreţi: cei care chiar trebuie să vorbească mult, cei care vorbesc ca să se afle în treabă, cei care vorbesc aiurea şi nu îi ascultă nimeni în jurul lor, cei care captează atenţia audienţei, prin discursuri clare şi răspicate şi lista ar putea continua. Mai putem adăuga aici şi politicienii, care asta fac de mulţi ani încoace: VORBESC, deci ne promit! Ne vorbesc în fiecare zi, la televizor, de iniţiativele, proiectele, planurile pe care ei le au cu vieţile noastre, ne „aburesc”, în aşa fel încât la următoarele alegeri tot pe ei să îi votăm. Şi aceştia oameni, care au ajuns să conducă această ţară sunt, la bază, tot oameni, sunt tot români cărora le place să vorbească, să fie în centrul atenţiei. Dar, nu o să analizăm această categorie de „vorbăreţi”. Ne vom axa mai mult pe oamenii de rând căror le place să vorbească.
De ce ne place să vorbim atât de mult? Se pot spune atâtea doar dintr-o privire, un gest sau o faptă, încât este posibil ca la un moment dat să spunem mai multe prin această ultimă modalitate, decât dacă am rosti mii de vorbe goale. Cu toate acestea, însă, nouă ne place să vorbim. Şi vorbim, povestim, începem prin a ne spune cum ne-am născut, tot ce am făcut în copilărie, adolescenţa o luăm şi pe ea la puricat şi, ulterior, vorbim despre familie, soţ, părinţi, copii, serviciu, probleme şi tot nu ne lăsăm, căci continuăm să vorbim despre cunoştinţe, prieteni, amici şi povestim în amănunt, viaţa acestora, bârfe, ce am mai auzit, cum o duc, câţi prunci au, dacă mai sunt căsătoriţi sau sunt despărţiţi… Practic, ne „hrănim” din discuţii, conversaţii, dialoguri…Şi culmea este că nu ne doare gura! Nu auzi pe nimeni niciodată rostind: „Mă doare gura, de cât am vorbit!”. Vorbitul ăsta e o chestiune care vine din interiorul nostru şi nu ţine cont de statut social, vârstă, etnie, idealuri sau câteva cuvinte rosteşti pe minute.
Dacă ne punem, însă, în pielea celui care ascultă, de fapt, această chestiune este reciprocă, pentru că la un moment dat şi cel care ascultă îl înlocuieşte pe cel care vorbeşte, lucrurile nu mai sunt în favoarea vorbitorului.
Ne place să vorbim pentru că aşa suntem „construiţi” şi chiar dacă ni se cere să ne oprim la un moment dat, găsim o ocazie prielnică să dezbatem alt subiect. Doar de aceea le-a dat Dumnezeu gură… S-o facă mare.

înapoi la partea de sus