Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Să mai scrijelim oleacă

În situaţia în care nu mai ştii când e vară sau toamnă, iarnă sau primăvară, decât doar calendaristic, nu şi climatologic, celebra expresie „vara nu-i ca iarna” nu mai e decât doar o glumă proastă spusă la un şpriţ cu preşedintele de pahar.

Nici nu te dezbraci bine că dă grindina peste tine şi te înfofoleşti la loc. Un fel de „dezbăracă-te că te… tund”, iar apoi spui „dezbracă-te că nu te mai… tund”.  Nu-ţi vine să te muţi? Nici n-apuci să mai spui dacă vrei cu bordură sau pierdut, că se suceşte treaba cât ai zice „ploaie”.  Şi nu mă mai gândesc cu ce rimează, ci doar la câţi nervi îmi creează. Asta şi pentru că nu mi-am lăsat baltă neuronii, doar pentru că, tot calendaristic doar, ar cam fi vreme de concedii.

De fapt, fie vorba între noi, vremea-i ca oamenii, adică sucită. Păi, picturi rupestre îi mai lipsea Primăriei Alexandria? Şi-apoi, nici măcar nu sunt înfăţişaţi ctitorii urbei, ci nişte soldaţi romani amestecaţi cu niscai daci, ca să arătăm tuturor ce naţiune corcită mai suntem.

Legat de marea pictură murală din holul primăriei, aud că s-ar fi sugerat în Consiliul local ca artiştii plastici care realizează reproduceri pe un perete, să-l înfăţişeze într-unul dintre personaje, pe actualul primar. Probabil, artiştii nu s-au hotărât dacă-i pun fustiţă de soldat roman sau căciulă de dac, accesorizându-le cu costumul gri deschis de „ginere”. Aşa că au renunţat la ideea acelor consilieri răutăcioşi, de teamă, poate, să nu se comande realizarea portretelor la toţi şefii din cadrul acestei primării. Nici nu le ajungea peretele pentru a-i cuprinde pe toţi înşiraţi, precum în vremurile măreţe de cartelizare, la coadă de la ulei, zahăr şi franzele.

Pe de altă parte, dacă nu va fi reprezentat în lucrarea murală şi marele făuritor al feudei, ajuns vicepremier, atunci toată munca de peste 100 de milioane de milioane de lei vechi va fi în zadar. Cel puţin, atât se zvoneşte că ar cam costa. Deh, şi arta, oricât de reprodusă ar fi, îşi are preţul ei.

Totuşi, partea bună cu realizarea unei asemenea picturi pe perete, căci există şi o parte bună, este aceea că atunci când nu vor mai primii banii, asistaţii sociali vor avea ce să râcâie pentru a-şi potoli foamea. Vorba aceea, dă-i românului ce să facă şi nu va simţi nici când e împins în groapă.

De la reproduceri plastice se poate trece lesne la papiţoi de plastilină. Doar la lucru manual se pricepe de minune românul.  Dă-i igliţa pe mână şi sigur se pune pe înţepat. E în puterea obişnuinţei sale, de la Dracula încoace. Statul înţeapă contribuabilul, marii patroni înţeapă statul, iar micii patroni pe prăpădiţii de clienţi. Avem o perpetuă ţepuială. Tocmai de aceea cred că ar trebui organizată o zi naţională a ţepei, dar mi-e teamă că unora o să le cam placă. Aşa că mai bine mai scrijelim oleacă, până când o să ne şi treacă…

 

înapoi la partea de sus