Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Sărăcia norodului, succesul politicienilor Recomandat

M-am tot gândit în zilele din urmă cam cum ar arăta o radiografie a Teleormanului în momentul de faţă. Am început să adun date statistice, să fac comparaţii cu anii trecuţi, m-am uitat pe articole mai vechi scrise pe acelaş subiect cu un an în urmă, cu trei, cu şapte, cu treisprezece...

Statisticile şi articolele semănau între ele, ca un refren vechi, diferenţa făcând-o doar cifrele mai proaste de la an la an. Tot mai multă sărăcie, tot mai multă deznădejde, tot mai greu de trăit în Teleorman! Este pe podiumul judeţelor cu cel mai scăzut nivel de trai din România şi printre cele mai sărace zone din Europa. Pe o suprafaţă totală de 5.790 de kilometri pătraţi, trăiesc 360.178 de locuitori, între care ponderea cea mai însemnată o deţin vârstnicii. Şomajul este în floare şi cifrele din statistici nu ne-au lăsat mai jos de locul al doilea pe ţară din acest punct de vedere, lucru care conduce la un raport de 1 la 3 între cei care mai au un loc de muncă şi pensionari. Practic, mai puţin de 30% din populaţia teleormăneană mai are un loc de muncă. Statisticile sunt, însă, mincinoase, pentru că ele nu-i numără decât pe şomerii care primesc indemnizaţie, ceilalţi care au depăşit perioada legală pentru acordarea ajutorului de şomaj sunt scoşi din evidenţe. Unii iau calea străinătăţii ca să aibă cu ce să-şi crească copiii, chiar dacă cei pentru care spun că se sacrifică sunt, de fapt, sacrificaţi, rămânând să crească fără sprijin sufletesc şi fără căldura părintească. Alţii îşi caută de lucru în alte oraşe, în alte zone cât de cât mai dezvoltate şi pierd ore întregi, zilnic, pe naveta care le mai mănâncă serios şi din bruma de bani pe care o câştigă. Cei care rămân, totuşi, în judeţ, cu greu reuşesc să se angajeze, iar atunci când minunea se întâmplă, salariile sunt, în majoritate, la nivelul minimului pe economie. Patronii, invocând criza economică mondială, ridică din umeri şi nu vor să pună un leuţ în plus pentru că ştiu sigur că atunci când îţi e foame şi merele pădureţe sunt bune.
La momentul de faţă doar două unităţi industriale ar mai fi de menţionat în judeţ: Donau Chem, vechiul combinat chimic de la Turnu Măgurele, astăzi proprietatea magnatului Ioan Nicolae şi fabrica de rulmenţi din Alexandria, Koyo, aşa cum a numit-o proprietarul său japonez. În total, împreună, au decât vreo 2.300 de angajaţi. Industria multă pe care ne-a lăsat-o moştenire comunismul a fost tăiată şi vândută bucată cu bucată, tonă cu tonă, la fier vechi de nişte aventurieri veniţi te miri de pe unde, care au cumpărat-o pe nimic dar au plecat înapoi putrezi de bogaţi fără ca statul român să le ceară socoteală pentru dezastrul lăsat în urmă. Spaţii comerciale aflate în cele mai importante vaduri comerciale, fostele CAP-uri, SMA-uri, sau alte unităţi de producţie au fost şmenuite de şmecherii locali, tot în dauna statului şi a contribuabilului de rând.
Agricultura se face fărâmiţat, iar cei de la ţară, ca să învingă arşiţa verilor tot spre cer îşi ridică ochii şi se roagă la Dumnezeu să-i miluiască cu o ploaie bună ca să scăpăm de sărăcie. Culturi irigate pe suprafeţe întinse mai vezi doar pe terenurile lui Dragnea, în zona Turnu Măgurele şi ale lui Nicolae, pe la Zimnicea.
Umiliţi şi obidiţi, asupriţi de necazurile subzistenţei, teleormănenii trăiesc mai puţin decât cea mai mare parte a românilor. Potrivit cifrelor aride ale statisticilor, eiau o durată de viaţă medie de 72 de ani, a cincea cea mai scăzută speranţă de viaţă din România. Asta, deocamdată, pentru că vin din urmă generaţiile următoare de pensionari care, din cauza şomajului sau a muncii la negru, n-au avut cum să acumuleze numărul de ani sau să realizeze stagiul de cotizare complet pentru o pensie cât de cât decentă şi se vor trezi puşi în situaţia să-i mulţumească lui Boc pentru legea venitului minim garantat care asigură cei 350 de lei pe lună, de ajuns pentru plata facturii de curent şi pentru cumpărarea unei pâini pe zi. Iar cu dragavei şi urzicele nu mai ajunge niciunul la vârsta de 72 de ani.
Una peste alta, sărăcia se perpetuează de la an la an în Teleorman, accentele devenind mai grave cu fiecare zi care se scurge. Mai marii zilei sunt cam aceeaşi de 23 de ani, dar niciunul n-a dat vreodată, vreun semn concret că ar vrea să ne schimbe viaţa. Doar declaraţii bombastice în fiecare campanie electorală după care îi loveşte o amnezie spontană imediat ce se văd cu sacii în căruţă. Şi n-or să facă niciodată altfel, pentru că ei ştiu prea bine că sărăcia este cea mai bună metodă de manipulare a conştiinţelor şi este garanţia succesului lor politic.

înapoi la partea de sus