Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Te pup, pa-pa!

Se spune că ce este frumos nu durează mult, iar ceea ce este urât parcă ţine o veşnicie. E clar că doar cine ia toate în seamă poate ajunge să separe frumosul de urât. La mine au devenit un amalgam, ca să nu-i zic terci, bazându-mi doar pe teoria sacră a relativităţii. Adică totu-i relativ în viaţă, iar ceea ce mie mi se pare frumos, altuia I s-ar putea părea urât. Cert este că nimic nu durează mai mult decât am vrea. Nici măcar partidele de amor. Păcatele mele, iar spune lumea că violez bunul simţ, dând cu bobârnacul în mămăliga mentalităţii tăiată de generaţii de-a rândul…. şi de-a latul.

În percepţia “telectualilor” cam asta ar face şi presa, care şi-a amanetat statutul de “formator de opinie” pentru a supravieţui. Nimeni nu se gândeşte că şi cuvântul a devenit ceva comercial. Altfel nu poţi răzbate pentru a merge mai departe precum viermele în fructele stricate, din care se înfructă până la epuizare. Până la epuizarea interesului pentru arătarea adevărului gol-goluţ, prins în timp ce făcea exchibiţionism în subiectul atârnător. Căci doar în orice există un interes, orcât am vrea să ne eschivăm.

Mi-amintesc de vorbele unor cititori care spuneau s-o ţinem tot aşa, doar-doar s-o speria careva. Adică omul de rând vrea o presă bau-bau, chiar dacă p-ăştia cu bube nu-i mai sperie nici dracul, darămite ziaristul. Şi ce dacă şmecherii au afaceri cu statul, fiind în postura de a reprezenta şi interesele statului? Mai dă-o în brăcinar de lege, că e pentru proşti!- ar spune cei cu bani şi Putere, de fel mai scorţoşi.

Noroc că mai există şi mici satisfacţii, când după implicarea presei oamenii şi-au recăpătat dreptatea confiscată de şmecheri. De fapt, aceasta-i şi singura satisfacţie a ziaristului, precum chirurgul care salvează un copil de la moarte. Sau m-am dus prea departe cu asemănarea, când presa e privită de unii ca un gunoier al societăţii multilateral dezbinate?! Există, recunosc, prostul obicei al ziaristului de a zgârma cu pixul prin lucrurile murdare ale altora, doar pentru a demonstra că se fură cu tupeu în ţara asta. Nici că mai era loc de vreo îndoială, chiar dacă mai sunt şi indivizi obtuzi în gândire pentru care munca presei este de zero bani sau făcută numai la comandă. Adevărul este că nimic nu se face fără bani, iar în nebunia mea mai pot doar să parafrazez un hit, în speranţa că presa asta ciuruită n-a murit: Te pup, pa-pa!...

înapoi la partea de sus