Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Mare cadorisire pentru sindicate, prin ordonanţă de urgenţă Recomandat

  • Scris de 
Sindicate Sindicate

Deşi s-au ţinut lanţ scandalurile legate de îmbogăţirea nejustificată a liderilor sindicali şi este un trend continuu de scădere a credibilităţii prestaţiilor acestora în folosul membrilor simpli, guvernul actual pregăteşte un pachet de recompense uriaşe sub forma unei ordonanţe de urgenţă al cărui proiect a fost întocmit de Liviu Pop, fost lider al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi actual ministru în Guvernul Ponta.

Sindicatele vor primi bunuri și terenuri aflate în proprietatea statului prin concesionare gratuită, pe termen nelimitat. Agenții economici și instituțiile publice vor avea obligația să pună spații la dispoziția sindicatelor și să suporte costurile de întreținere, iar sindicatele vor fi scutite de plata TVA și nu mai pot fi verificate de organele statului decât în mică măsură. Pe deasupra, cotizațiile membrilor de sindicat devin deductibile din impozit și angajatorii sunt obligaţi să le reţină pe statul de plată şi să le vireze, altfel pot fi executaţi silit. Toate acestea printr-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de ministrul-sindicalist Liviu Pop.

Creşte cotizaţia de sindicat
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență care vine să modifice Legea Dialogului Social (nr. 62/2011) şi care se află în dezbatere publică, cotizaţia de sindicat se va majora şi va fi reţinută pe statul de plată. În momentul de faţă, cotizaţia plătită de mebrii de sindicat este deductibilă în cuantum maxim de 1% din venitul brut realizat, potrivit prevederilor Codului Fiscal. Conform noii propuneri, aceasta va fi deductibilă din baza de calcul a impozitului pe venit, până la 2% din venitul brut realizat. Se măreşte, astfel, plafonul de deducere, prin faptul că deductibilitatea se va aplica pe baza de calcul a impozitului pe venit, înainte de a se aplica cota de 16% a impozitului pe venit.
În proiectul de ordonanţă de urgenţă se stipulează clar că reţinerea se va face pe statul de plată, dar şi că “notificarea scrisă înaintată de sindicatul unităţii angajatoare, privind reţinerea cotizaţiei pe statul de plată, semnată şi de membrii de sindicat, constituie titlu executoriu”. Potrivit juriştilor consultaţi de “Teleorman news”, acest lucru însemnă că angajatorul, fie el instituţie publică sau firmă privată, este obligat să facă reţinerile cotizaţiilor de sindicat din salarii şi să le vireze în contul sindicatelor, devenind, astfel, casieri fără voie ai sindicatelor. În caz contrar, angajatorii sunt pasibili de executare silită directă, prin ordin judecătoresc.

Bunuri şi terenuri prin concesionare gratuită sau prin contract de comodat
Conform de prevederilor actuale, sindicatele pot dobândi bunuri mobile sau imobile pentru îndeplinirea scopului, dar în noua propunere de ordonanţă de guvern este stipulat că  acestea pot fi preluate “la valoarea de evidenţă contabilă” deschizându-se, astfel, posibilitatea unor spălări de bani. În plus, dacă până acum, organizaţiile sindicale puteau obţine spaţii necesare activităţii prin negocierile la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, odată cu emiterea ordonanţei de urgenţă, angajatorii vor fi obligaţi să pună la dispoziţie aceste spaţii cu titlu gratuit şi să asigure dotările necesare desfăşurării activităţii. Mai mult decât atât, spaţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea federaţiile şi confederaţiile sindicale precum şi uniunile judeţene ale acestora vor fi încredinţate gratuit prin contracte de comodat, pe termen nedefinit. Potrivit părerii juriştilor, prin comodat cu titlu gratuit  sindicatele pot să subînchirieze spaţiile, să facă orice vor cu ele ca să obţină venituri, pot să stabilească orice sumă ca chirie,  să gestioneze discreţionar toată baza materială. Nu se specifică, însă, dacă pot să şi vândă spaţiile primite cu titlu gratuit, lăsând posibilitatea înstrăinării acestora, eventual în situaţia dizolvării aşa cum este în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor.
Iar pentru construirea de sedii, sindicatele vor primi trenuri din proprietatea statului sau a administraţiilor publice locale, doar  pe bază de concesiune, eliminându-se alternativa existentă până acum de a se închiria aceste terenuri.
Scutire de TVA şi de controale
Noutatea absolută o reprezintă faptul că, de la emiterea ordonanţei de urgenţă, sindicatele vor fi scutite de plata TVA, după cum se stipulează în articolul 24, paragraful nr.5 ( “Bunurile şi serviciile care fac obiectul activităţii sindicale sunt scutite de TVA”).
Articolul 27 pare încununarea “operei” lui Liviu Pop, pentru că stipulează că organele administraţiei de stat mai pot controla doar dacă sindicatele îşi achită obligaţiile la bugetul de stat. Adică se scoate total de sub control ce fac sindicatele cu banii, deşi sunt persoane juridice publice.

înapoi la partea de sus