Menu
Alexandra Ignat, primul nou-născut de Zilele oraşului

Alexandra Ignat, primul nou-născut …

Aşa cum ne-a obişnuit dej...

Un japonez,un englez şi un român, cetăţeni de onoare ai Alexandriei

Un japonez,un englez şi un român, c…

Anul acesta, municipalita...

OUG 77/2013 a subţiat organigrama Consiliului Judeţean Teleorman

OUG 77/2013 a subţiat organigrama C…

Ordonanţa pentru stab...

De dragul Educaţiei...  Consilierii locali au reuşit să umfle buzunarele firmelor de proiectare cu peste 6 miliarde de lei vechi

De dragul Educaţiei... Consilierii…

Fără să aibă prea mul...

Ce l-a determinat pe Funar să facă o astfel de dezminţire?

Ce l-a determinat pe Funar să facă …

Gheorghe Funar a fost...

Prev Next

Teleorman News

A+ A A-

Florina Vasilică: „Am tot timpul senzaţia că este frig şi vreau să iau statuia acasă”

Alexandrenii l-au comemorat, ieri, pe Liviu Vasilica Alexandrenii l-au comemorat, ieri, pe Liviu Vasilica

Momentele de aducere aminte a marilor artişti ai Teleormanului sunt puţine, dar şi atunci când se întâmplă, teleormănenii răspund prompt acestor acţiuni, deoarece oamenii, prin natura lor sunt făcuţi să empatizeze cu suferinţa celorlalţi.

Actele de cultură, în Teleorman, lipsesc cu desăvârşire, iar instituţiile judeţene cu acest obiect de activitate nu fac nimic să schimbe ceva. Marea majoritate a iniţiativelor cultural-artistice care se desfăşoară în judeţ (puţine la număr) vin din partea unor cetăţeni de rând sau la iniţiativa câtorva oameni iubitori de frumos, care au mai rămas aici. În era vitezei în care trăim, sunt puţini tineri care ştiu că Marin Preda, Gala Galaction, Liviu Vasilică sau Constantin Noica s-au născut în Teleorman, iar cei care ar trebui să facă ceva să le amintească acest lucru şi să îi facă să conştientizeze că valoarea inestimabilă a acestora şi a operelor lăsate de aceştia nu poate fi ştearsă în timp, de nimeni şi nimic. Ieri, la bustul marelui interpret de muzică populară, Liviu Vasilică s-au aprins lumânări şi s-au adus flori, semn că alexăndrenii, şi cu atât mai mult, familia regretatului om de cultură, nu l-au uitat. Iniţiativa comemorării celui care a fost „rapsodul popular al judeţului”, la Alexandria, i-a aparţinut unui tânăr alexăndrean, care a postat pe o pagină de facebook o invitaţie de omagiere, chiar de ziua de naştere a maestrului. Invitaţia a fost făcută pentru orele 13.00, alexăndrenii răspunzând chemării, în număr mic, ce-i drept, însă, poate din cauza faptului că ora nu ar fi fost una potrivită, mulţi nu au putut să ajungă. Un lucru este însă cert, oamenii au aprins o lumânare şi au depus flori, nu neapărat la ora de întâlnire, ci pe parcursul întregii zile. A fost o iniţiativă a unui tânăr, nu a autorităţilor judeţene, care, chiar şi în situaţia în care nu ar fi aflat de pe pagina de socializare (deşi e greu de crezut, având în vedere faptul că mare parte dintre funcţionarii publici au conturi), că se petrece ceva la bustul lui Vasilică, au văzut cu siguranţă că sunt oameni strânşi în jurul ei şi din respect pentru soţia şi cei doi copii ai rapsodului ar fi putut să iasă din birouri şi să participe la acest moment. Ar trebui amintit şi faptul că, atât Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, cât şi Consiliul Judeţean şi Prefectura, instituţii care ar fi fost, de altfel, obligate, prin natura atribuţiunilor pe care le au să organizeze astfel de evenimente, au sediile la câţiva zeci de metri de statuie şi nu le-ar fi răpit prea mult din timpul lor preţios. Dar, comentariile pe marginea acestui subiect sunt de prisos, iar concluziile despre activitatea celor de la instituţiile, plătiţi de altfel din bani publici, le trag cetăţenii.

„Eu sunt născută pe data de 13”

Doar noi, prin iniţiativele oamenilor de rând putem schimba ceva. Ştim să ne cinstim marile valori, chiar dacă nu beneficiem de cele mai multe ori de sprijin autorizat. Alexăndrenii au demonstrat, nu odată, ci de mai multe ori, că sunt solidari, că apreciază arta şi frumosul şi avem în noi puterea să realizăm lucruri frumoase, să-i apreciem pe cei care creează arta şi o promovează, dar în acelaşi timp să le aducem omagiul şi respectul nostru, celor care au plecat din această lume, dar au lăsat în urma lor, adevărate opere de artă.
La comemorarea lui Liviu Vasilică a participat şi soţia artistului, Florina şi cei doi copii, Livia şi Florin, dar şi o parte dintre prietenii acestora şi cunoscuţi. A fost un eveniment plin de încărcătură emoţională, iar cel mai greu le-a fost membrilor familie să vorbească despre Liviu Vasilică. Printre lacrimi, cea care îi simte lipsa în orice moment al vieţii sale, Florina Vasilică, o femeie sensibilă, de altfel şi căreia nu îi place să iasă în faţă a reuşit să rostească câteva cuvinte.
„Era o zi frumoasă într-un fel…pe de altă parte era o zi tristă, din cauza faptul că în această dată se întâmplase ca şi tatăl lui să treacă în nefiinţă şi din acest motiv, Liviu niciodată nu sărbătorea ziua de naştere pe 2 iulie. Făcea acest lucru, împreună cu noi, cu prietenii, ori înainte ori după data de 2 iulie. Semnificaţia acestei zile pentru noi este şi dureroasă, este şi foarte tristă, dar cel care a organizat acest moment aici, în preajma statuiei lui, de care, eu nu m-am apropiat până acum. Nu vă spun cât de greu îmi este iarna, când trec pe aici pe stradă, că am tot timpul senzaţia că este frig şi vreau să o iau acasă. Să stea acasă la căldură şi să fie alături de noi. Dar, rămâne aici în frig, rămâne aici să fie cinstită de locuitorii oraşului. Chiar de curând a trecut în nefiinţă şi mama lui, acolo întâlnindu-mă cu pensionare, cu profesoare, persoane care locuiesc chiar aici în spatele statuii, m-a bucurat, m-a întristat, în acelaşi timp să aflu că foarte multe mirese vin aici să se fotografieze. Deci la un moment de fericire a acestora familii, unde Liviu, poate şi-ar fi dorit să fie alături de ei, prin cântec, vin aici şi se fotografiază la statuie. Însă, odată vreau să mulţumesc celui care a avut iniţiativa să organizeze acest lucru. Lumea va veni, lumea trece deja, pentru că deja sunt lumânări aici la statuie şi sper ca să devină, pentru că e vorba de tradiţii, să devină o tradiţie şi an de an să ne întâlnim aici, la această oră 13.00 să-l comemorăm, iar 13-le acesta, ora asta care a fost aleasă…eu-s născută pe data de 13, o fi o coincidenţă o fi ceva, nu ştiu….”,

„Pierderea rămâne…”

La rândul lui, Florin Vasilică, care a venit însoţit de soţia lui a considerat că sunt de prisos cuvintele în astfel de momente. „În primul rând, cel care a iniţiat acest lucru trebuie felicitat. Un tânăr din Alexandria a avut ideea asta şi trebuie felicitat. Deci, este de apreciat, deşi e foarte puţin, foarte puţin. Eu am mai spus-o de atâtea ori, pentru aportul de imagine pe care l-a adus tata judeţului, eu zic că e foarte puţin, dar e bine că e şi atât, decât nimic. Şi, aşa cum v-am mai spus, eu nu sunt subiectiv, dar avem trei nume mari ale judeţului Liviu Vasilică, care nu mai este, care a făcut cel mai mare aport de imagine judeţului, Marin Preda, pe care nu-l comemorăm, deşi avem şi noi un scriitor de talie naţională şi nu numai, şi o mai avem pe Floarea Calotă, care este în viaţă şi este păcat că ne putem bucura de prezenţa dumneaei şi nu o facem. După părerea mea ar trebui să participe la toate evenimentele publice.
Noi facem atât cât se poate, dar ei, EI sunt coloşii judeţului şi este păcat că, iată, politicul judeţului nu vrea, chiar nu vrea, sub nicio formă să facem şi noi ceva, aşa cum trebuie în amintirea lor, aşa cum se face peste tot în ţară. Nu cred că e o pretenţie ieşită din comun chestia asta. Pe partea cealaltă, pierderea rămâne pierdere, cu tatăl meu..nu…n-am cum să vorbesc despre lucrurile acestea şi n-am ce să spun. Vă daţi seama, cuvintele sunt chiar de prisos în situaţia asta. Pierderea rămâne, aşa cum am mai spus, noi nu încercăm să îl înlocuim pe Liviu Vasilică, nu am avut niciodată pretenţia asta şi nimeni nu-l poate egala şi nici nu-l poate înlocui. Vrem se continue visul lui, ceea ce el vroia să facă. Eu am încercat de fiecare dată să bat la uşi, să trag un semnal de alarmă, să fac ceva, dar eu nu sunt luat în calcul, pentru că am fost luat de duşman, pentru că mi-am iubit prea mult tatăl”.

înapoi la partea de sus